Acasă Glume O afacere oltenească

O afacere oltenească

232
0
DISTRIBUIȚI


Mă frate-miu, când faci câte o afacere, cum te taie pe tine capu şi iasă prost, îţi ie năcaz, nu zâc nu. Îţi ie năcaz, ce mai! Da’ când te iei dupe capu altuia şi iasă prost, atunci să vez, că-ţ vine să-ţ bagi ghearele-n oichi, nu alta! Bag samă, c-aşa ie făcut omu, să fie cu iel mai iertător decât cu ăilalţi! Pă’ mie, acu, di ce mi-e năcaz? Di ce mi-e mie năcaz acu?! Că mă luoai dupe capu şi vorba lu Fănică a lu Catîru! Vine la mine-ntr-o dimineaţă şi zâce:
– Mă nea Marine, mă, mă uit la tine si mă minunez! Om bătrân şi nu te taie capu!
– Pă’ di ce, mă?
– D-aia, că ştiu c-ai nevoie de bani, munceşti de te speteşti şi n-ai spor!
– Cum n-am, mă, spor, ce vorbă-i aia?
– Iote ca te uzmeşti cu caratu la chiatra pentru şuseaua a nouă, mai bine faci un drum pînă la Severin şi vii de-acolo pricopsit.
– Pa’ ce mă, la Severin umbla câinii cu covrigi în coadă sau plouă cu crăiţari?
– Cam aşa ceva, zâce iel! Că-mi spusă mie Florica a lu Conovăţ, de-o âine pe Tanţa lu Făsui, că la Severin de când cu şanteru ăl nou, să făcu ou trei frangi, bucata.
– Cât, bă?
– Trei frangi!
– Să-i saie oichii?
– Să-i!
– Pă’ ce mă, aia p-acolo n-au găini, nu să ouă, ori dete fr’o boleşniţă-n iele?- Ba, au iei, da’ nu prididesc. Ca de cînd se făcu santeru al mare, la portile deschier, venira muncitori puzderie. Munca grea, oamenii, dacă muncesc, trebuie să
mănînce, si ouale-s bune, ca-ti dau znaga.- Pa’ tu de ce nu te duci să vinzi, mă Fanica?
– Mă nea Marine, t-o spui p-a dreapta! N-am nici ouă, n-am nici bani să le cumpar d-aci, să le vând acolo! Da’, spui matale că-m-eşti preten şi n-aş vrea să pricopsăsc frun duşman.
Mă, fraţilor, să va spui drept, de când imi băgă Fănica a lu Catîru şarpele ăsta-n gând, nu mai avusăi linişte! Făceam io ce făceam, da’ tot acolo mă gândeam. Mă, zâc, trei frangi ou, nu ierău! M-apucai să strâng toate ouăle, du p’in casă, du p’in cuibare… Bă făcui una şi mai boacănă… Cum pusă Veta fr’o patru cloţe cu o zi mai-nainte, mă dusăi şi luoai ouăle, uşurel, de supt iele şi pusei nişte chietre di la gârlă, ca să nu prindă de veste cloţăle şi să părăseasca sirviciu. Lu Veta nu-i spusăi nimic, că cine ştie ce mai imi zâce, sau scapă fr’o vorbă, cum fac muierile, aude frunu ţi-mi suflă afacerea.
Mă frate-miu, strânsăi io fr’o două sute de ouă… Mă, zîc, doi ori trei, şasă. Parca n-ar merita să bat io drumu pân la Severin, pentru şase sute de frangi! Dacă aşi avea o mie, altă treabă! Mă gîndii… mă sucii… mă, zîc, mi-ar trebui un om de nădejde. Îl chemai pe nepotu-miu Sucă, si-i zîc:
– Mă Sucă, vrei să facem o afacere-npreuna?
– Nea Marine, cu matale vind si pe dracu drept inger.
– Mă, zîc, io te iau cu mine la Severin, iti platesc trinu, si-t dau s-o suta defrangi! Fa-mi rost de opt sute de oua!
– Mă nea Marine, pe’ c-o suta de frangi nu facem treaba, sau vrei să le fur?
– Mă fi-t-ar starea a dracu, să nu te prind ca furi un ou, ca te omor!
– P-atunci cum?
– Mă, zîc. Fi atent la mine-aci! Suta de frangi i-a ta pentru osteneala. Pentru ouă îţ dau io alti bani, cu care cumperi. Da’ nu d-aci di la noi din sat, te duci pi la Catane, pi la Covei, pi la Ghidici-n colo. Nu sufli o vorba si ai grija s
ă nu fieouale clocite, si săvii iute! Mă, venisi?
– Nea Marine, zbor!
Făcu Sucă al meu, treaba bună. A treia zi, avuserăm o mie de ouă. Le chitirăm noi în patru paporniţe, în mălai, şi-i zisăi lu Sucă:
– Mă, pana plecăm, le pituli la voi în paie, da’ vez să nu le simtă căţaua lu Marin Găliceanu, că dacă mănâncă frun ou, te mănânc cu coajă cu tot.
– N-ai grija, nea Marine, mă culc pa iele!
– Cum pa iele, mă, ce iesti narod?
– Hai mă, nea Marine, ce nu stii de gluma, vorba vine?! Auz, nea Marine, da’ cefaci cu-atitea oua?
– Cozonaci, zi io.
– Pa’ ce faci cu iei?
– Iote, umplu gura la ăi de-ntreabă!
– Vasazică, tot hoţie!
– Taci mă, zîc, ai răbdare s-o vezi ce-i aia o afacere!
Mă dusăi la colectiva, să mă-nvoiesc la brigadier, la nea Tănăsucă a lu Colan alu Mirea.
– Mă, nea Tănăsucă, învoieşte-mă fr’o două zile!
– Pă’ di ce?
– Iote d-aia, că nu mă simt prea bine, nu’ş-ce am şi vreau să mă duc la doftor, la Craiova!
– Pa’ ce mă, aci n-avem doftor?
– N-avem, zîc io, ca ie doftoriţă şi io mai bine mor, decât să mă dezbrac în faţa unei muieri.
– Taci mă, că te scoate Veta mincinos!
– Ia te uita la tălică, pă’ ce Veta i-e doftoriţă?
– Mă, nărod ieşti, zîce nea Tănăsucă! Pa’ ce boala are ruşine?
– N-are, zîc io cu gându la ouă, da’io am!
– Bine mă, du-te! Da’ să ştii că cherzi zile-muncă!
– Pă’ ce să fac? Boala ie boală, nu te-ntreabă!
Zis şi făcut, plecarăm! Da’ plecarăm cu-n trin de noapte, să nu vadă careva ce fel de boală am io! Mă fraţilor, vă spui drept, că mi-erea şi ruşine; om bătrân, să pleci noaptea, pe furiş. Da’ acu dacă mă prinsăsăm în ‘oră, trebuia să joc că băgasem banii-n ouă! Da-n trin, ne trecură toate năduşelile, că ierea o-nghesuială, de fu musai să ţinem paporniţele-n braţă. Că ne şi zisă unu:
– Mă fraţilor, lăsaţi-le colea jos, că vă spetiţi!
– Nu se poate! zîc io.
– Pă’ d’or n-oţ avea oauă-n iele!
– Facem prinsoare? zîce Sucă.
Îi detei una cu cotu, de-şi cherdu răsuflarea.
– Ce dai mă nea Marine?
– Pă’ dacă am în plus, zîc io.
Mă frate-miu, di la Craiova-n colo, avusărăm naroc, că ierea lumea mai răsfirată, puteai să-ţ tragi sufletu! Zîce Sucă:
– Mă nea Marine, la Severin, mă duci si pa mine la portiile de schier, să vad dacă  nu m-a mintit Gogu alu Pecingine.
– Pa’ ce ţi-a zis, mă?
– Pa’ i-auz, ca i-a spus lu ta-su, ca stie de la al bătîrn, care a fost la Severin prin opt sute sapte-sapte, ca cica la portile de schier ie lacătu cât ploasca. Şi, mie parcă nu-mi vine să cred să ieziste un lacăt aşa mare!
– Bine mă narodule, dupa ce fârşim treaba, te duc!
E, din vorbă-n vorbă, ajunserăm la Severin! Când ne deterăm jos din trin, căscatu de Sucă, cu oichii dupe una, de-i intrasă rochiâa la apă, cât p-aci să dea cu paporniţele într-un cărucior d-ala de cară marfa.
– Mă, zîc, calcă uşor, umblă cu băgare de samă şi dacă faci fruna şi mă bagi în belea, te bat ca pe oauă când le faci jumări!
Mă frate-miu, cu chiu cu vai, ajunseră-n piaţă. Să cad jos din picioare, nu alta! Cât ierea piaâa de mare, ierea albă… albă… de oauă, de zîceai c-a nins în toiul verii! Cînd mă uit la preţ, mi se făcu rău de tot! Optzeci de bani bucata şi ieu le luoasem c-un frang! Mă frate-miu, văzui negru-naintea oichilor. Auzi, numa oauă negre vedeam! Mă-ntorc la Sucă, râdea cu gura până la urechi.
– Mă nea Marine, dacă afla Grecu ala… Onasus ăla… te-angajeaza conselor, auz?
Începu Sucă să urle ş-o rupsa la fugă. Luoai paporniţele şi mă luoai dupe iel. Când văzu c-acu-acu l-ajung, începu să strige:
– ‘otţii… ‘oţiii!
Mă, se făcu o hărmălaie… cârâiau muierile… urla lumea… „pune-ţ mâna pe iei”…fluiera miliţiia…
– Mă, zîc, dacă-l prind, îl omor!
Ş-avusăi noroc, că-l prinsăi… Că se-nchiedecă d-un maldăr de praz şi veni în cap ca uliu, cu paporniţă cu tot, peste o tarabă cu oauă! Mă , cum îmi luoasă Dumnezău mintâle, îi mai detei şi io c-o paporniţă de-a mea în cap! Veni miliţiia şi ierea să iasa dandanaie mare, că, pe Sucă până nu-l spălară de gălbenuşuri, nu sămăna cu buletinu! Făcuram socotelile, al dracu ăla cu taraba parcă le numărasă p-ale noastre, ale zdravane! Că zicea că iel avu trei sute cinzăci de oauă şi când le numărasem p-ale noastre, mai iereau trei sute cinzăci şi trei! Cu ăla ne lămurirăm, da’ nu scăpai de miliţiie! Că ce avusăi cu Sucă, de fugii dupe iel? Da’ tot cu nărodu avusăi noroc, că-i făcu cu ochii miliţiianului, îl luoă la o parte, şi-i zisă:
– Nu te uita la iel, că-i om bătrân cu păru alb, îi place să joace tiligosu, leapşa, de! Că-n colo ie cuminte, nu face rău! Miliţiianu să uită lung la mine, nu-ş ce mutră oi fi avut, că oftă şi plecă! Ii zîce Sucă lui ăla cu oăuale:
– Auzi, bă nene? Noi scăparăm da’ matale pân’le vinzi, fac pui!
– Văd şi io, zîce omu, că nu merg afacerile! O să mă duc să le vând spre Calafat, încolo!
– Auz mă nene, ţ-aş spune io un merchez, da’ mi-e frica că mă bate omu ăsta, zîce iel, ţ-arată spre mine!
– Spune-i mă, zîc, că nu-ţi fac nimic!
– Auz, nene, dacă te duci spre Calafat, treci şi pe la Băileşti, că cunosc io unu, Marin a lu Juvete, care-ţ cumpără oăuale c-un frang bucata!
Auz vorbă la iel! Mă fraţilor, ne umfla râsu pe amîndoi mă , ne râdeam ţi ne pupam! Ăla cu oauăle, se uita la noi cu gura căscată, începu să-şi facă cruci şi să adune oauăle. Plecarăm noi dincolo şi ne duserăm spre Porţile dă Schier. Mă fraţilor, minunea minunilor! Când să deschisa odata vederea largă, până-n malu ălălalt, ni să tăie răsuflarea. Puzderie de maşini şi de oameni dintr-o parte şi din alta mişunau ca furnigile, să puie Dunărea la ham de chiatră şi schier. Mare minune tecnică şi mare ie puterea omului!
– Mă Sucă, zîc, nu văzuşi tu lacătu cât plosca, da’ văzuşi altele mai dihai.
Sta Sucă-al meu şi se uita cu oichii duşi la furnigaru de oameni şi maşini… Zice:
– Mă nea Marine, nu te supăra, asta ie treabă, nu glumă! Bravo lor! Asta afacere!!!… Aia a nostră cu oauăle, ie găinarie… – Dă-o dracu, bine că se sparsără!
Amza Pellea – Nea Marin