Acasă Bărbaţi Adevăruri despre bărbaţi, femei şi cuplu

Adevăruri despre bărbaţi, femei şi cuplu

681
0
DISTRIBUIȚI


Bărbații frumoși nu sunt de treabă. Bărbații de treaba sunt urâți. Bărbații frumoși și de treabă sunt homosexuali. Bărbații care sunt frumoși, de treaba și heterosexuali sunt însurați.
Bărbații care nu sunt chiar atât de frumoși, însă sunt de treabă, nu au bani. Bărbații care nu sunt atât de frumoși, însă sunt de treaba și au și bani cred că ești interesata doar de banii lor. Bărbații frumoși, care nu au bani, sunt interesați doar de banii tăi.
Bărbații frumoși, oarecum heterosexuali, nu chiar „de treabă” nu consideră că ești suficient de frumoasă. Bărbații care cred că ești frumoasă, sunt heterosexuali, au bani și sunt și cat de cat frumoși sunt lași.
Bărbații care sunt heterosexuali, cât de cât frumoși, cât de cât „de treabă” şi au și cât de cât bani sunt timizi și nu fac niciodată primul pas. Bărbații care nu fac niciodată primul pas își pierd în mod automat interesul faţă de o femeie atunci când aceasta preia inițiativa și face ea primul pas.
Bărbații sunt ca și autobuzele. Într-un sfârșit, va apărea unul la orizont.
Toți bărbații buni sunt luați. Dacă un bărbat ok nu este luat, trebuie să existe un motiv.
O femeie nu uită niciodată bărbații pe care i-ar fi putut avea. Bărbatul nu uită niciodată femeile pe care nu le-a putut avea.
Femeia are nevoie de două luni ca să-și cunoască bărbatul. Un bărbat are nevoie de două vieți să-și cunoască femeia.
Femeia face un bărbat din fiul sau în peste douăzeci de ani, în timp ce altă femeie vine și îl prostește în mai puţin de douăzeci de secunde.
Bărbații conduc lumea, iar femeile îi conduc pe bărbați.
Cu fostul soț se aplică întotdeauna „până când moartea ne va despărți”.
Un bărbat nu va câștiga niciodată o ceartă pe care a început-o. Un bărbat nu va câștiga niciodată o ceartă pe care nu a început-o.
Un bărbat poate fi fericit cu orice femeie, atâta timp cat nu o iubește. Chiar și cel mai deștept bărbat a fost cel puțin o dată prostit de o femeie.
Dacă bărbatul crede că a câștigat o dispută, victoria este doar în mintea lui.
Bărbatul vânează femeia până când este prins de femeie.
Spune-i unui bărbat că sunt milioane de miliarde de stele în univers și te va crede. Spune-i aceluiași bărbat că o bancă are vopseaua udă pe ea și va trebui să o atingă ca să se convingă.
Celibatul nu este ereditar.