Site icon Bancuri 2023- Bancul zilei – Cele mai tari bancuri – Bancuri de top

Americanul nepoliticos


Trenul este foarte aglomerat iar un soldat american, foarte obosit încearcă în zadar să găsească un loc. După ce străbate tot trenul, singurul loc pe care îl găseşte e ocupat de catelusul unei frantuzoaice între două varste. Epuizat soldatul o întreabă:
– Doamnă , pot să mă aşez?
Fără să-i răspundă, franţuzoaica pufneşte cu dispreţ apoi fără să se adreseze cuiva în particular:
– Americanii ăştia sunt foarte nepoliticoşi!
Bietul soldat încearcă din nou să caute un loc liber dar negăsind niciunul se întoarce:
– Doamnă, vă rog, sunt epuizat!
Franţuzoaica foarte nervoasă:
– Voi americanii, nu numai că sunteţi nepoliticoşi dar şi foarte aroganţi. Locul este ocupat de Fifi a mea!
Soldatul nu spune nimic, înfaşcă câinele şi-l aruncă pe geam. Franţuzoaica isterizată începe să ţipe:
– Cineva să-mi apere onoarea!
Atunci un gentleman englez care ocupa un loc în faţa doamnei spuse:
– Voi americanii totdeauna faceţi lucrurile pe dos: ţineti furculiţa cu mâna dreaptă, mergeţi cu maşina în contrasens iar acum n-ai ales bine căţeaua pe care trebuia să o arunci pe fereastră!

Exit mobile version