Vară, cald. Pe malul bălții, Ion și Marin, cam afumați, dau la pește. Un destrăbălat pe schiuri, trece cu viteză tras de-o barcă cu motor, stârnind valuri.
– Bă Mărine, ăsta ne sperie toți peștii, fi-iar mă-sa să-i fie de râs!
– Fir-ai tu să fii, lasă că te îneci tu acuma, îl blestemă Ion.
Schiorul, încercând să ia o curbă mai strâns, cade în apă și dispare la fund. Ion, după vreo două minute, către Marin:
– Bă Marine, ce Dumnezeu, hai bă să-l scoatem pe nepricopsitu’ ăla din apă, poate mai suflă.
Sar în apă amândoi, îl trag pe ăla la mal și Ion începe să-i facă respirație gură la gură. După vreo zece minute, se oprește și se răstește la Marin:
– Ia mai fă-i și tu, că eu am obosit!
Marin începe să sufle și el în gura ăluia, cu putere. Ion, după vreo zece minute, uitându-se lung:
– Bă Marine, da’ ăla pe care-l blestemarăm noi nu se dădea cu schiurile?
– Ba da, mă! confirmă Marin.
– Păi ăsta de ce are patine, mă?