La Madrid, un jurnalist spaniol ia un interviu unui bărbat în vârstă, care îi povestește detalii din viața sa. Jurnalistul notează în carnet idei exprimate de bărbat:
– Sunt fiu de părinți exilați.
– Până la vreo 27 de ani, cu puțin înainte de tranziția politică, nu am putut reveni în Spania din cauza lui Franco.
– Pe tatăl meu, săracul, nu știam nici unde să-l înmormântăm.
– Mama mea a petrecut mare parte din viață în cărucior de invalid.
– Acum am 73 de ani.
– Cu niște luni în urmă mi-au tăiat 30% dintr-un plămân.
– Nevastă-mea e emigrantă.
– Am cu ea trei copii.
– Din trei copii, lucrează doar unul, fata cea mijlocie, însă fără plată.
– Toți, incluzând nepoții, trăiesc din venitul meu.
– Fata mea cea mare tocmai a divorțat.
– Ginerele meu, pus pe droguri și alcool, a lăsat-o cu doi copii.
– Fiul cel mai mic, încă trăiește în casa mea și pe deasupra s-a căsătorit cu o femeie divorțată și a adus-o să trăiască la noi în casă.
– Aceasta doamnă înainte lucra, avea un post bun, însă de când s-a mutat în casa mea nu mai face nimic.
– Acum au două fetițe care și ele trăiesc sub acoperișul meu, și culmea, cu criza de anul ăsta, aproape nu am putut merge în vacanță și, dacă insiști, nici nu am putut serba faptul că Spania a câștigat Campionatul Mondial de fotbal.
– Pe deasupra, soțul fiicei mele mijlocii are probleme cu justiția.
– Când am aflat, aproape că am leșinat și era cât pe ce să pierd un ochi când m-am lovit într-o ușă.
– Taman ce m-au operat pentru că mi-am fracturat șoldul.
Ziaristul, oprindu-se din notat, comenteaza:
– Majestate! Nu cred că situația dumneavoastră e chiar atât de rea!…