Un grup de turişti se plimbă prin Apuseni. La un moment dat, găsesc o peşteră. Intră, o vizitează, totul era foarte fain, numai că mirosea îngrozitor a rahat. Când ies afară, se întîlnesc cu un baci şi îl intreabă
– Dom’ne, ce e cu peştera asta, este foarte frumoasă dar de ce pute aşa îngrozitor înăuntru?
– Apăi, dragii mei, răspunde baciul, e o întreagă legendă. Pe vremuri, înăuntru trăia un căpcăun. De două ori pe an cobora în sat şi răpea cea mai frumoasă femeie. Tot aşa până cînd au rămas sătenii numai cu urâţenii de femei, pe care nu le mai lua nimeni şi astfel satul era în pragul dispariţiei. Atunci s-au adunat sătenii să se sfătuiască cum să scape de căpcăun. S-au gândit să îl cheme pe Făt Frumos. I-au dat un fax şi după o săptămână a venit. A intrat Făt Frumos în peşteră, l-a luat pe căpcăun şi l-a înfipt până la glezne în pămînt. Căpcăunul s-a enervat şi l-a băgat pe Făt Frumos în pământ până la genunchi. Ăsta ce, să se lase mai prejos? Îl ia pe căpcăun şi-l bagă până-n brâu. Căpcăunul, cu ultimele puteri, îl ia pe Făt Frumos şi-l bagă până la subsuori. Făt Frumos, nervos peste margini, îl ia pe căpcăun, îl bagă până în gât, scoate paloşul şi-i taie beregata. Sătenii, foarte fericiţi, au tras un chef de pomină – vreo două săptămâni au tot băut. Ca rasplată pentru Făt Frumos, i-au dat-o pe cea mai frumoasă dintre urâtele pe care le mai aveau. Ăştia doi s-au căsătorit şi au trăit până la adânci bătrâneţi în peşteră.
– Bine dom’ne, dar tot n-am înţeles, de ce pute aşa în peşteră?
– Apăi nu ştiu, s-or fi căcat unul altul pe-acolo…