Aduc mulţumirile mele tuturor acelora care mi-au trimis e-mail-uri până în acest moment şi ţin neapărat să mulţumesc în special aceluia care mi-a trimis un mesaj despre căcăţelul de şoarece amestecat în lipiciul plicurilor, pentru că, pentru a mă proteja, acum folosesc un prosop umed la fiecare plic pe care trebuie să-l lipesc. De asemenea, acum frec cu peria partea superioară a fiecărei conserve pe care o deschid, din acelaşi motiv. Nu mai am deloc economii, deoarece le-am donat toate unei fete bolnave (imaginare), care este pe patul de moarte într-un spital pentru a mia oară. Nu-mi mai fac nici-o problemă legată de sufletul meu, pentru că am câteva sute de mii de îngeri păzitori care veghează asupra mea. Nu mai folosesc deodorante cauzatoare de cancer, chiar dacă miros ca un bivol în caniculă. Vă mulţumesc că m-aţi învăţat ca rugăciunile mele vor primi răspuns dacă dau mai departe e-mail-ul către 5,10 sau 20 dintre prietenii mei şi dacă-mi pun o dorinţă în cinci minute. Datorită grijii pe care mi-o purtaţi nu mai beau Coca-Cola, deoarece dizolvă depunerile din toaletă. Nu mai cumpăr benzină fără să am un prieten care să-mi păzească maşina, căci un criminal în serie mi se poate urca în orice moment, pe bancheta din spate, în timp ce eu alimentez.
Nu mă mai duc la târguieli în Mall, deoarece cineva mă va paraliza cu un aftershave de probă şi mă va jefui. Nu mai răspund la telefon, deoarece s-ar putea ca cineva să mă pună să apăs pe o oarecare tastă, fapt pentru care care voi primi o nota de plată pentru convorbiri cu Cuba, Coreea de Nord si Sri Lanka. Mulţumită voua, nici prin cap nu mi-a mai trecut să ridic o bancnotă de o sută de lei pe care am văzut-o în parcare, pentru că probabil fusese plasată acolo de un maniac sexual care aştepta sub maşină, să mă tragă de picioare.
Mulţumesc, mulţumesc tuturor.