La vamă, ajunge badea Gheorghe,
C-o căruţa de butoaie.
Vameşu-l interoghează
Şi îl ţine-un ceas, în ploaie.
– Ce transporţi, bade-n cocie,
Ce vrei, ca să scoţi din ţară?
– Ce să scot, apă sălcie,
Apă dom-le, apă chioară!
– Nu se poate, nu te cred,
Tu ascunzi, bade, ceva,
Nu te cred, pân’ ce nu văd,
De-i cum zici, o vom gusta!
Ia! Acuma, din căruţă,
Te rog, să cobori puţin,
Pân-aducem o cănuţă
Să probăm că transporţi vin!
Curios, vameşu-ncearcă
În butoi şi-n alte părţi,
Conştiincios şi-atent, de parcă
Ar găsi antichităţi!
Dup-un timp, de căutare,
Nervos, o sudalmă, scapă,
Badea Gherghe vin nu are,
Cum a zis, transportă apă!
– Bine, bade! Poţi să pleci,
Dar, din Odovaşniţă,
De ce apa, vrei, s-o treci
Tocmai peste graniţă?
– Când speli mortu’, e-un obicei.
Ce vrei? Oameni, fără carte!
Apa mortului s-o iei
Şi s-o duci, cât mai departe!