Vară, căldură mare, pe malul bălţii, Ion si Marin, cam afumaţi, dau la peşte când, deodată, un destrăbălat pe schiuri, trece cu viteză tras de-o barcă cu motor, stârnind valuri:
– Bă Mărine, ăsta ne sperie toţi peştii, fi-iar mă-sa să fie!
– Să dea Dumnezeu sa te îneci! îl blesteamă Ion.
Schiorul, încercând să ia o curbă mai strâns, cade în apă şi dispare la fund. Ion, după vreo două minute, către Marin:
– Bă Mărine, ce Dumnezeu, hai bă să-l scoatem pe nepricopsitul ăla din apă, poate mai suflă.
Sar în apă amândoi, îl trag pe ăla la mal şi Ion începe să-i facă respiraţie gură la gură. După vreo zece minute, se opreşte şi se răsteşte la Marin:
– Ia mai fă-i bă şi tu, că eu am obosit.
Marin începe să sufle şi el în gura ăluia, cu putere. Ion, după câteva minute, uitându-se lung:
– Bă Mărine, dar ăla pe care-l blestemarăm noi nu se dădea cu schiurile?
– Ba da, mă! confirmă Marin.
– Păi ăsta de ce are patine, mă?