O femeie urmată de o duzină de copii intră la oficiul social al primăriei unde este primită de asistenta socială:
– Vai ce de copii, sunt toţi ai dumneavoastră?
– Da, toţi sunt ai mei, zice mama
Se întoarce spre copii şi zice cu ton de comandă:
– Sascha stai jos!
Şi toţi copiii se aşează.
– Deci, zice asistenta socială, să începem cu completarea formularelor: spuneţi-mi numele copiilor.
– Acesta, cel mai mare este Sascha.
– Bine,… şi următorul?
– Şi pe ăsta îl cheamă Sascha.
Asistenta socială îşi încruntă sprâncenele şi scrie mai departe. Unul după altul, fiii se numeau toţi Sascha. Urmează fiica cea mica; şi ea tot Sascha.
– Bine, zice asistenta socială, Eu recunosc aici un model tipic. Toti copiii se numesc Sascha?
– Da, asta simplifica mult lucrurile, spune mama copiilor. Când copii trebuie să se scoale sa mearga la şcoala nu-mi rămâne decât să strig tare: „Sascha! Scularea”. Şi când e gata cina strig:” Saaascha! La masă!” şi toţi copiii vin în goană. Dacă îi văd că vor sa traverseze strada în fugă strig deasemenea „Sascha, Stop” şi toţi se opresc. Faptul că am botezat toţi copiii mei Sascha a fost cea mai bună idee pe care am avut-o vreodată.
Asistenta socială se gândeşte o clipă şi întreabă nedumerită:
– Şi cum faceţi când vreţi să chemaţi pe un anume copil şi nu toată trupa?
– Simplu, îl strig pe numele lui de familie.