Zilele trecute bate cineva la ușă. Deschid: în fața mea erau doi băieți simpatici care îmi spun cu un accent ciudat că sunt Martori ai lui Iehova și că ar vrea să stăm de vorbă. Mă gândesc două clipe și îi poftesc în casă. Îi conduc în sufragerie și îi invit să ia loc. Apoi tăcere. Să sparg gheață zic:
– Buuun… vă ascult!
Momente lungi de tăcere. Apoi unul mai curajos:
– Sincer nu mai știm ce voiam să spunem… nu am ajuns niciodată atât de departe!