Un italian angajează trei români să-i vopsească gardul din jurul casei. Dis-de-dimineaţă, înainte de a pleca la muncă, italianul le dă celor trei instrucţiunile:
– Aveţi aici trei găleţi de vopsea care ajung pentru tot gardul. În bucătărie este mâncare, când v-o fi foame vă puteţi servi. Aaa, era să uit. Aţi văzut calul pe care îl ţin închis în spatele curţii? Să nu cumva să lăsaţi poarta dechisă să scape de acolo că nu ştiu ce fac cu voi. S-a înţeles?
– Am înţeles şefu, răspund toţi românii într-un glas.
Pleacă italianul, iar românii se pun pe treabă. Nu după mult timp, unul din ei zice:
– Măi, mi s-a făcut foame, hai să vedem ce are ăsta de mâncare!
Bucătăria italianului, plină de bunătăţi. După un ospăţ pe cinste, românii caută şi ceva de băut, dar nu găsesc decât apă şi suc. Atunci, unul dintre ei zice:
– Mă, ştiu eu cum să facem rost de băutură. Mergem şi vindem o galeată de vopsea, cumpărăm băutură, iar vopseaua de rămâne o mai diluăm, o mai „lungim” şi terminăm noi gardul. După ce au băut s-au apucat de vopsit, dar când mai aveau vreo trei metri se termină vopseaua.
– Acum ce facem? De unde luăm vopsea? Italianul o să-şi dea seama că noi am luat-o!
– Mă fraţilor, las pe mine, zice unul mai isteţ, că ştiu eu cum facem. Mai strângem puţină vopsea pe pensulă şi dăm pe botul calului, iar când o veni italianul îi spunem că acesta a scăpat şi a mâncat-o. Zis şi făcut. Pe seară, ajunge şi italianul acasă.
– Mă, ce-aţi făcut cu vopseaua? Eu am calculat la fix şi trebuia să vă ajungă.
– Şefu, ne pare tare rău, dar a scăpat calul şi a mâncat-o.
La auzul acestor vorbe, italianul intră în casă, ia puşca şi nici una nici două, îi trage calului un glonţ în cap.
– Ce naiba domne, pentru o găleată de vopsea ai omorât săracul animal? Îţi cumpărăm noi alta!
– Măi fraţilor, vedeţi voi casa asta? Tot cu români am facut-o. Dă-l în morţii mamii lui de cal că mi-a mai mâncat 30 de saci de ciment, 800 de cărămizi şi 4 grinzi!