Bulă revine din Canada după 20 de ani în oraşul natal. Acolo dă de un restaurant nou. Intră omul, se aşează la masa şi aşteaptă Vine chelnerul şi îi dă meniul. Omul refuză politicos meniul, ia lingura din dreapta sa şi începe să o miroasă. După două minute zice:
– Aveţi ciorba de burtă, ciorbă de perişoare, ciorbă de fasole şi supă de tăiţei, iar specialitatea casei este ciorba de burtă.
Chelnerul rămâne perplex:
– De unde ştii, domne?
– Se simte pe lingură, are miros mai puternic de ciorbă de burtă, de aia se serveşte mai des, e specialitatea casei. Aş dori o porţie.
Urmează felul doi, chelnerul dă să-i zică omului ce poate alege dar acesta din nou îl opreşte, ia furculiţa şi o miroase:
– Serviţi antricot de porc, friptură de pui la rotisor şi sărmăluţe, dar specialitatea casei sunt micii cu muştar.
Chelnerul enervat, merge la bucătărie, ia o linguriţă, o cheamă pe doamna Lenuţa, bătrâna bucătăreasă si-i bagă linguriţa în chiloţi. Când este chemat de Bulă, ia şi duce linguriţa la masa şi îl întreabă pe client:
– Ia hai să vedem , dacă ştii şi ce desert avem.
Clientul ia linguriţă, o duce spre nas şi exclamă:
– Cum?! Coana Lenuţa nu s-a pensionat?

– Am învăţat ieri la şcoală ca apa nu are nici miros, nici gust, nici culoare, dar nu este adevărat – spune Bulă mamei sale.
– De ce spui asta?
– Pentru că am pus două ceşti de apă în berea lui tata şi a observat imediat…