Sâmbăta dimineaţa m-am trezit devreme, m-am îmbrăcat în linişte, mi-am pregătit un pachet cu mâncare pentru prânz, am luat câinele, am mers apoi tiptil până la garaj, am ataşat barca la Jeep şi am vrut să pornesc la drum. Spre disperarea mea, la ieşirea din garaj am observat că afară era o vijelie de nedescris, ploaie amestecată cu fulgi de zăpadă şi vântul care sufla cu peste 95km/h. Am revenit cu maşina in garaj şi am pornit radioul. La ştiri se anunţa că vremea se va înrăutăţi în continuu. M-am întors în casă. M-am dezbrăcat în linişte şi m-am strecurat lângă femeia mea din pat şoptindu-i la ureche:
– E o vreme ingrozitoare afară…
Ea, mi-a răspuns somnoroasă:
– Iţi vine să crezi că idiotul meu soţ e la pescuit pe furtuna asta?!

– Dragul meu, ştii ce citesc în ochii tăi?
– Ce iubito?
– Că vrei să te căsătoreşti cu mine…
– Analfabeto!

Deşi pe jumătate adormită, ea simţi mângâierile lui. La început timide, ca şi cum i-ar fi fost ruşine. Apoi, mângâierile deveniră mai îndrăzneţe. Mai mult… şi mai mult, pe tot corpul ei, mâinile lui se plimbau cu nesaţ aşa cum se întâmplă în primele luni ale relaţiei. Senzaţii pe care le credea uitate, se întorceau. Memoria sentimentelor era vie şi-o îndemnau şi pe ea să răspundă la fel. Mângâierile se ingrămădeau, se repetau, el o învăluia şi aproape o sufoca. Femeia era ca un vârtej de senzaţii de nedescris. Deodată… nimic. Totul se curmă brusc.
– Ce s-a întimplat? întreabă ea surprinsă. Te rog, nu te opri, mai vreau!
– Ssstt…, incercă el s-o liniştească, gata, am terminat!
– Cum adică ai terminat?!
– Gata, am găsit telecomanda, dormi liniştită!…