Dumnezeu împarte darurile lumeşti. vin oltenii, vin moldovenii, vin dobrogenii îşi iau cu toţii darurile. După o săptămână vin şi ardelenii. Dumnezeu le spune că au mai rămas doar frumuseţea şi prostia. Ardelenii stau şi cugetă, şi cugetă, şi cugetă… după un timp spun:
– Doamne am stat şi-am cugetat, şi-am cugetat şi am ajuns la concluzia că frumuseţea îi trecătoare.

– De ce nu au voie ardelenii să spună bancuri decât până joia?
– S-ar putea ca duminica la slujbă să-i apuce rasul.

Pe un ardelean şi bâta lui îl atacă un urs. Până să dea cu bâta în el, din tufişuri un pădurar împuşcă ursul, care se prăbuşeşte peste ardeleanul nostru. Acesta iese târâş de sub urs şi zice:
– De câţi ani am io bâta asta dar nici până acu n-am ştiut că e încărcată.

– De ce se uită ardelenii peste ochelari?
– Ca să nu-i uzeze!