Erau Ion şi Maria în deşert. Şi merg ei, merg şi ajung la o oază. Ion se-ntinde la umbră, Maria se dă după nişte tufe să se pişe Se apleacă ea pe vine şi deodată aude „cranţ, cranţ, cranţ…”. Se sperie şi se mută mai încolo. Se aşează pe vine… iar „cranţ, cranţ, cranţ…”. Se sperie şi mai tare şi-l strigă pe barbat’su:
– Măi Ioane, vino-ncoa’ că aud nişte zgomote care-mi dă fiori pă şiră.
Vine Ion şi zice:
– Hai fă, pişe-te să văz cum stă treaba.
Se apleacă Maria, dă să se pişe şi iar se aude „cranţ,cranţ, cranţ…”. Se apleacă bărbatu’, se uită şi zice:
– Să fiu al dracu’ dacă am mai văzut lăţei mâncând iarbă…