Iepuraşul şi lucrarea de licenţă

Iepuraşul îşi făcea lucrarea de licenţă. Curioasă, vulpea, trecând prin zonă, îl întreabă:
– Ce faci iepuraşule, despre ce scrii tu acolo?
– Am început lucrarea de cercetare despre cum este mâncată vulpea de către iepuraş.
– Ha, ha, ha… păi cum o să mănânce un amărât de iepuraş o vulpe, poate invers…
– Cercetare ştiinţifică vulpeo, dacă nu crezi te aştept deseară la vizuină…
Dimineaţa, pădurea uimită de mirare… în faţa vizuinei pielea vulpei era întinsă la uscat. Curios lupul, apare şi el la iepuraş şi îl întreabă:
– Despre ce scrii tu acolo iepuraşule?
– Sunt la cercetarea propriu-zisă din lucrarea de licenţă, studiez cum e mâncat lupul de către iepuraş.
– Ha, ha, ha… cum o să mănânce un amărât ca tine un lup mare şi tare ca mine?
– Asta e cercetare ştiinţifică serioasă, dacă nu crezi ne vedem deseară la vizuină…
Dimineaţa stupoare mare în toată pădurea… pielea lupului era întinsă la uscat lângă cea a vulpii… Nemairezistând, ursul o apucă şi el spre iepuraş şi îl întreabă:
– Despre ce mai scrii tu acolo iepuraşule?
– Sunt deja la concluziile cercetării în care demonstrez cum e mâncat ursul de către iepuraş…
– Ha, ha, ha, ho, ho, ho… ce tot spui pricăjitule… cum să mănânce un mititel ca tine un urs mare ca mine?
– Nu crezi? Aceasta este o cercetare ştiinţifică, nu e o glumă, vino deseară la vizuină şi ai să te convingi…
În dimineaţa următoare toată pădurea era şocată… pielea ursului era întinsă la uscat lângă cea a lupului şi
cea a vulpii… După câteva ore, când lighioanele pădurii se răspândiseră care încotro, râzând, iepuraşul ieşi din vizuină de gât cu leul care îi spuse:
– Ai văzut iepuraşule? Ce îţi spuneam eu? Nu contează tema, ci coordonatorul…