În sfârşit, linişte…

– În sfârşit, acum se poate odihni odihni în pace,… zise soţia mea.
– Într-adevăr, spun eu. Nefericitul ăsta nu a avut parte de nici măcar un moment de linişte în toată amărâta lui de viaţă.
Şi uite-aşa vegheam noi acolo la căpătâiul mortului, uitându-mă la nevastă-mea cum se holba la taică-său, care privea zâmbind spre soacră-mea, în sicriu.