Glume despre întârzierile CFR:
O soluție pentru reducerea întârzierii trenurilor este apropierea orașelor.
Ca să ajungă mai repede la destinație, toți călătorii vor merge în locomotivă și în primul vagon.
Mi-am făcut majoratul în trenul de Oradea. Problema e că, atunci când am plecat din Galați, abia împlinisem 17 ani.
Aș merge cu naşul, dar mi-e că până la destinație se schimbă banii.
Sunt cunoscute mai multe cazuri de sinucigași care, tot așteptând întinși pe calea ferată, între timp au câștigat la loto și s-au răzgândit.
O femeie a născut în trenul de Iași. Când a ajuns la Timișoara, a dat copilul la grădiniță.
Î: – Care-i cel mai lung drum până la…?
R: – Cu trenul!