Acasă Doctori Analiză la borcan

Analiză la borcan

431
0


Un batrân de 75 de ani merge la spital să facă o analiză a spermei. Doctorul îi dă un borcanel şi-i spune:
– Ia borcanul ăsta şi vino cu analiza mâine!
A doua zi, batrânul apare, cu borcanul la fel de curat şi gol ca ziua trecută. Doctorul întreaba ce s-a întâmplat, iar batrânul explică:
– Ştiţi, doctore, uite ce-am păţit: Prima dată am încercat cu dreapta, apoi cu stânga şi nimic. Apoi am chemat-o pe nevastă-mea. A încercat şi ea si cu mâna dreaptă, şi cu mâna stângă, apoi cu gura: prima dată cu proteza, apoi fără proteză şi tot nimic. Apoi am chemat-o pe vecina de alături: a încercat şi ea şi cu amândouă mâinile şi cu gura şi tot fără rezultat.
Doctorul era înmărmurit:
– Ai chemat-o pe vecină!?
– Da, şi oricât ne-am chinuit, n-am reuşit să deschidem borcanul!