Ajutoare de nădejde

Moş Ion în trenul de Constanţa, în compartiment cu un grup de tineri.
– Mergeţi la mare copii ?
– Da bade.
– Păi vă rog şi eu ceva, că sunt cam bătrân şi obosit. Dacă adorm mă treziţi şi pe mine să cobor la Brăila ?
– Da tataie, dormi liniştit.
Adoarme moşul, tinerii se apucă de cântat, de jucat cărţi, trece timpul şi… când se uită pe geam la un moment dat, trenul era deja oprit în Brăila. Intră în panică, îl trezesc pe moş:
– Hai tataie sus, am ajuns la Brăila!
Trenul se pune în mişcare…
– Păi cum să fac că îmi rup gâtul?
– Moşule să faci cum îţi spun eu, îl învaţă unul, după ce sari din tren, o iei la fugă pe peron odată cu trenul, aşa nu o să-ţi pierzi echilibrul, după aceea încetineşti şi te opreşti.
Zis şi făcut, sare moşul, o ia la fuga pe lângă tren şi nu păţeşte nimic. Tinerii răsuflă uşuraţi că l-au ajutat. După cinci minute apare moşul în compartiment. Toţi rămân înmărmuriţi:
-Ce s-a întâmplat tataie?
– Măi copii, am făcut cum m-aţi învăţat voi, am luat-o la fugă pe lângă tren şi când să încetinesc, pe la ultimul vagon, o namilă de om m-a luat de subţioară: „- Hai tataie că te ajut eu, hopa sus!”.