Salvator în noapte

Un ţigan şi un român mut pleacă la vânătoare, dar spre seară se rătăcesc şi cad amândoi într-o groapă-capcană. Afară deja se înoptase, iar ţiganu’ striga de zor: „Ajutor! Ajutor!”. Spre norocul lor, îi aude pădurarul şi, când ajunse lângă groapă, strigă:
– Care eşti acolo, mă?
La care ţiganul:
– Eu, eu! Scoate-mă afară de-aici, te rog!
Întinde pădurarul o frânghie, dar românul, mai iute, se prinse primul şi ajunse la suprafaţă.
– Da’ cu mine cum rămâne? striga ţiganul disperat din groapă. Pădurarul se mai uită o dată în groapă şi nevăzând pe nimeni, îi spuse românului nostru:
– Cum să rămână? Acu’ mergem la mine acasă, să-ţi dau un ceai şi ceva de mâncare.
Pe drum, gândea pădurarul:
– „Să vezi ce-or să se mai bucure copiii mei, cand or vedea că am gasit un ventriloc!…”