Acasă Ardeleni Ardeleanul paraşutist

Ardeleanul paraşutist

384
0


Zice-se că un ardelean se duce să se dea cu paraşuta. În avion instructorul îl învaţă cum să procedeze:
– Apoi după ce te arunci matale din avion, numeri până la zece şi tragi de sfoara asta să se deschidă paraşuta.
– No binie, zise ardeleanul nostru şi sări din avion.
Instructorul priveşte din avion cum nea’ Gheorghe se duce jos ca pietroiul fără ca paraşuta să se deschidă. Avionul face stânga-mprejur şi aterizează. Instructorul se aruncă într-un Jeep într-o căutare disperată pe câmpul plin de căpiţe de fân. Într-un final aude un zgomot dintr-o căpiţă. Când se apropie de locul cu pricina îl aude pe nea Gheorghe murmurând cu nasul în fân:
– Apoi no mă rog frumos nouă,… apoi no mă rog frumos zece…
Şi nea Gheorghe trage cu sete de sfoara paraşutei.