Într-una din zile un negustor de produse lactate primeşte o invitaţie de a se prezenta la judecătorie pe data de cutare şi cutare, fiindu-i intentat un proces de către brutar. Omul e foarte îngrijorat şi până la data procesului nu-şi mai găsea liniştea. Se tot întreba cu ce o fi învinuit. Brutarul însă ştia. Şi încă cum.
Îl tot bănuia pe lăptar că îl înşeală la cântar atuncea când cumpăra de la el unt. Aşa că nu o dată, după ce lăptarul îi aducea kilul de unt şi pleca, imediat cântărea marfa, în prezenţa unor martori.
Într-adevăr, bănuielile sale erau justificate. Ba primea 900 g, ba 800; au fost cazuri când a primit şi 750 g de unt în loc de 1 kg.
În ziua judecăţii, judecătorul întreabă negustorul de lactate:
– Spune, dumneata ai cântar cu care să cantareşti untul ce-l vinzi?
– Nu, domnule judecător. Nu am.
– Păi, atuncea cum pretinzi că vinzi untul cu kilogramul?
– Păi, să vedeţi. Eu am o balanţă, pun pe o parte a balanţei kilu’ de pâine ce o cumpăr de la brutar, iar pe cealaltă parte pun unt până ce balanţa se echilibrează.

Morala: În viaţă primeşti ceea ce dai.