La părintele Vintilă
Vine-Arvinte, cam sfios
Şi îi spune: -Fie-ţi milă
De un suflet păcătos

Chiar în Săptămâna Mare
Când tot omul e smerit
Şi posteşte cu ardoare
Uite, am păcătuit!

– Ai furat? întrabă popa
– Nu Prea Sfinte! Fără vrere
M-am dat diavolului, hopa
C-o grădină de muiere!

– Vai de mine, vai de mine…
Greu păcat ai săvârşit…
Însă dacă-mi spui cu cine,
Poate fi-vei mântuit.

– Nu pot! a răspuns Arvinte,
Să-mi fac chinul şi mai greu,
Nu pot să divulg, Părinte,
Că mă bate Dumnezeu!

… Era-naltă şi frumoasă,
Părul blond şi ochii de jar,
Gura dulce, voluptoasă,
Dinţii de mărgăritar…

-Nu cumva ai fost cu Tanţi
Din Smârdan, de peste drum?
-Nu pot s-o divulg, că Domnul
Mă trăzneşte chiar acum!

Şi-avea flori la cingătoare
Trup de crin îmbobocit,
Mijlocul de fată mare,
Numai bună de iubit…

– Poate-ai fost cu Miţa Creaţa,
Cea uşoară ca un fulg
Din Buzeşti? – Cere-mi şi viaţa
Însă nu pot s-o divulg!…

Durdulie, -mbujorată,
Numai cântec, numai joc,
Când te-a strâns în braţe-o dată,
Ai simţit în vine foc!

– Măi Arvinte-ai fost cu Leana
Care şade pe Neptun?
– Sfinte, geaba-mi zgândări rana,
Fiindcă tot nu pot să spun…

O cocoană tăinuită,
Fruct în dragoste scăldat,
Toată plină de ispite,
Toată plină de păcat…

– Bine, du-te, meditează
Şi vii mâine mai dispus,
Domnul să te aibă-n pază!
– Sărut dreapta! Şi s-a dus.

Ajungând în colţ, ca vântul
S-a-ntâlnit cu Calistrat,
Care l-a-ntrebat: -Prea Sfântul
De păcat te-a dezlegat?

– Încă nu! răspunse-Arvinte
Foarte vesel şi vioi,
Dar aflai de la Părinte
Încă trei adrese noi!

Poezie de Ion Pribeagu

Un preot şi un cantor stăteau pe marginea şoselei cu o pancartă în mână pe care scria: „Sfârşitul e aproape. Căiţi-vă!”. Pe lângă ei treceau maşini şi imediat după aceea se auzea o buşitură şi o explozie. După o vreme, cantorul întreabă:
– Părinte, nu ar fi mai bine să scriem pe pancartă „Podul din faţă este rupt”?