Acasă Români şi unguri Limba română

Limba română

589
0


Un studiu demarat de comitetul pe probleme de lingvism al Uniunii Europene a relevat, în mod absolut surprinzător, faptul că 96.69% dintre români înţeleg spontan limba oficială a Republicii Moldova, respectiv, limba moldoveneasca. Fenomenul este cu atât mai teribil cu cât limba în cauză este, după cum probabil se cunoaşte, una dintre cele mai noi limbi indo-europene, apărută pe planeta de abia două decenii, mai exact, în anul 1989.
Uluiţi, cercetătorii britanici afirmă că singura explicaţie plauzibilă este că românii sunt înzestraţi genetic cu inteligenţă deosebită, talent în comunicare şi o profundă înclinaţie spre limbi străine. Un argument invocat în sprijinul acestei teorii este şi acela că procentul de 3.31% din populaţie care nu manifestă o asemenea înţelegere spontană este reprezentat de minorităţi naţionale, în special, ungare, care nu înţeleg nici limba română. Studiul a fost demarat de autorităţile europene în încercarea de a cuantifica necesarul de traducători autorizaţi din limba română în limba moldovenească.