Iată vine-un Jeep pe stradă, cu un girofar pe el,
Baiazid stătea în dreapta şi rosti către şofer:
– “Sper ca Mircea să ajungă, să nu-ntârzie din nou.
Ia vezi dacă-a tras maşina lângă gura de metrou..”.
– “N-a venit Măria Ta, zise el privind în jur…”
– “Şi mi-a zis ca fix la 12 ne vedem lângă Carfur”.
Aşteptând vreo cinci minute, îşi pierdu orice răbdare,
Şi trimite badiguarzii să se uite prin parcare.
La un semn – curbă la dreapta – se opreşte un X5
Şi din el coboară Mircea, în bermude şi opinci.
Printre turci porni agale, şi privindu-i cu nesaţ,
Le-arată un “Sony Vaio”, care-l tine la subraţ.
Agitat, la el în Jeep, şi-mbrăcat tot în civil,
Baiazid nu mai rezistă şi îl sună pe mobil:
– “Tu eşti Mircea?”
– ”Da-mpărate, am uitat să îţi dau bip,
Dar am stat mult la Rovine, era coadă la Agip.
Nici n-am nimerit din prima, că nu vin aici prea des,
Şi-am luat-o… pe centură, îndrumat de GPS!
Acum am parcat maşina. Unde eşti? că vin la tine…”
– “Sunt la mine în maşină şi te văd, te-ndrepţi spre mine”.
Şi de-îndată ajunse Mircea şi urcă la turc în jeep.
Şi-ncepu să îi explice că nu vrea, cu nici un chip
Sa îşi strângă întreaga oaste la Rovine în câmpii,
Şi să lupte pân la moarte cu ai turcului spahii.
– “Baiazide, şti că-i criză, şi-acum viaţa-i foarte grea,
Mă gândeam io să ne batem,… dar la “Heroes” în reţea
Sau în loc să cucereşti, cu armate-al meu popor,
Nu ai vrea, dacă ai wireless, să jucam “conQUIZtador”?
– “Cum când turcii-mi sunt în vamă, şi-am venit din Istambul,
Tu nu vrei ca să ne batem, că nu ţi se pare “cool”?
Eu nu-s disperat ca tine să stau nopţi întregi pe net,
Eu trăiesc în realitate, şi nu e nici un secret
Ca am fost în multe lupte : Varna, Ialta sau Oituz…”
– “Pai eu sunt online tot timpul, nu puteai să dai un buzz!?”
– “Mircea! Vin c-o întreagă oaste, iar tu faci mişto de noi..,
Mâine sunt aici cu turcii şi-ţi declar de-acum război”.
– “Cum vrei tu, mărite rege, eu speram sa mă-nţelegi,
Căci de-ajungem la cuţite, voi nu mai plecaţi întregi
N-as vrea să pun pe “YuTub”, cu-ai tăi morţi, videoclipuri,
Nici ca Dunărea să-nece spumegând a tale jeep-uri..
Dar, de asta ţi-e dorinţa, mâine ne vedem la luptă,
Şi-ţi promit că pleci d-aici cel puţin c-o… mână… rupta”.
Şi zicând acestea Mircea, îl lasă pe Baiazid…
Şi trântindu-i portiera el plecă la pas grăbit
Când ajunse la maşina, găsi-n geam, pe-un bilet scris:
“Scuze. V-am blocat o roată, c-aţi parcat pe interzis”…
Şi dă Mircea multe mailuri, sms-uri, mii de “bip”-uri,
Ca să-şi strângă toţi ostenii şi să îi îndese-n “Jeep”-uri.
Demarând în mare trombă, se-ndreptară spre Rovine,
Dar aici găsiră turcii, toţi cu pantalonii-n vine!
Toţi văitându-se de moarte, ghemuiţi prin iarba scurtă
Rezemaţi de câte-un ciot, şi ţinându-se de burtă.
– “Baiazid, hai să ne batem! Unde eşti, de ce nu vii?”
– “Mi-am scos în oraş ostenii, şi i-am dus la KFC.
Şi-am mâncat cu poft-aseară, tot ce ni s-a pus pe masă…”
Răspunse-ncordat sultanul dintr-o tufă mai retrasă.
“-N-am ştiut că la “fast-fooduri” nu e bine să mănânci,
Mai ales în România, fiindcă rişti să pleci pe “brânci”…
Nu mai vreau ca să ne batem, iartă-mă a fost o farsă.
Dă-ne nişte “triferment” şi-o să facem cale-ntoarsă”…
Şi aşa a scapăt Mircea de o luptă la Rovine.
Deci se vede pân-la urmă că “fast-foodul” face bine.
Asta-i tot…Dar fiţi voi siguri că Istoria o sa zică:
“Turcii l-au văzut pe Mircea şi-au făcut pe ei de frică!”
