Câine de ţară

Badea Ion se pregătea să între în gospodărie la badea Gheorghe, când vede un câine mare ciobănesc, cu o faţă fioroasă, că se uita la el din curte. Speriat, renunţă la gând şi îl strigă pe badea Gheorghe.
– Ce-i, mă? scoate ăsta capul pe geam.
– Hai să-mi deschizi poarta că mi frică de câne!
– Hai, numa, că nu-ţi face nimic!
– Nu mă bag că mi frică.
– Hai, dacă-ţi spun!
Până la urmă, badea Ion îşi ia inima în dinţi şi intră în curte. Se duce uşurel pe lângă perete şi până la urmă ajunge în casă. După ce închide uşa îi zice lui badea Ion:
– Bă, Ioane, rău câne ai!
– Aşe-i cum zâci – rău tare.
– Să uita aşa fioros de am zis că mă scap pă mine. Da, spune-mi, de ce nici nu mârâie, nici nu latră, nici nu muşcă, numa să uită aşa urât?
– Mă, cânele ăsta-i din ăla care să consumă-n el!…