O tânără înfumurată striga în avion cu o voce piţigăiată:
– Vreau să mă mutați de pe acest loc!
Însoţitoarea de bord o întrebă zâmbind:
– De ce doamnă? Care este problema?
– Nu vezi că m-ați așezat lângă un negru? Crezi că pot suporta asta, tot zborul?
Uuupss! Problemă rasială, îşi spune însoţitoarea de bord în mintea sa. Aruncă o privire către ceilalți pasageri și vede că toate privirile sunt ațintite asupra ei. Toți așteaptă răspunsul său. Se uită la bărbătul de culoare de lângă înfumurată și-l vede cum se uită șocat la dânsa, fără să îndrăznească să spună ceva. Hainele îngrijite și privirea inteligentă trădează un intelectual ce pare a merge la o conferință.
– Voi căuta să văd ce pot face, doamnă, îi răspunde femeii, zâmbind.
Se duce până în spatele avionului. Este aşa cum a bănuit. La “economic” toate locurile sunt ocupate. Știa asta, dar trebuia să se convinga. Simte în ceafă privirile a zeci de oameni. Toți sunt curioși să vadă cum se va dezamorsa situația aceasta tensionată. Ajunge din nou la femeia cu voce stridentă:
– Stimată doamnă, după cum am bănuit, avionul este plin.
Şi face o pauză, în care o priveste și o vede cum stă gata să explodeze de revoltă și de scârbă apoi continuăŞ
– Singurele locuri libere sunt la clasa întâi. Va trebui să am acceptul căpitanului, pentru a putea muta o persoană la clasa întâi.
Dintr-odată, o vede cum ia o față victorioasă și întâmpină toate privirile dezaprobatoare, cu un aer de superioritate. Toți pasagerii privesc supărați. Toți se așteptau de la însotiţoarea de bord să o puna la punct, pe această femeie. Ajunge la căpitan și-l întreabă dacă poate muta o persoană de la “economic”, la “business”, din motive rasiale.
Căpitanul îi spune să procedeze cum cred ea de cuviință, ca să rezolve situația. Cuvintele lui “am încredere în tine, știu că te vei descurca minunat” i-au adus un zâmbet pe buze. Deja se simtea mai bine și acum putea gestiona orice situație dificilă.
Cu acordul căpitanului, se întorce la femeia isterică. Zâmbind din toata inima, stuardeza, spune:
– Stimată doamnă, căpitanul a fost de acord. Nimeni nu este obligat să stea lângă o persoană dezagreabilă.
Un murmur de nemulțumire s-a auzit în tot avionul. Femeia jubila. Negrul tăcea. A lăsat murmurul să se stingă și, exact când femeia începea să-și strângă lucrurile, stuardeza a continuat:
– Domnule, aţi fi aşa de amabil să mă urmaţi la clasa I? În numele întregii noastre companii, pilotul vă cere scuze pentru faptul că aţi fost pus în situaţia de a avea lângă dumneavoastră o persoană atât de neplăcută!
Conectare
Bine ați venit! Autentificați-vă in contul dvs
Ați uitat parola? obține ajutor
Recuperare parola
Recuperați-vă parola
O parola va fi trimisă pe adresa dvs de email.