Ultima speranţă

Extenuat de lupta pentru ieşirea din criză, premierul României face el însuşi o criză tare şi, fără să stea mult pe gânduri, pleacă pe lumea cealaltă. Funeralii naţionale, popor, sobor, băi de mulţime, mulţime de băi, aleşi, culeşi, regrete eterne, tot tacâmul. Pe marginea mormântului, Traian Băsescu plânge în hohote din ambii ochi smulgându-şi ultimele şuviţe din părul aruncat neglijent peste cap. Lângă preşedinte, Elena Udrea, cernită toată, jeleşte telegenic şi ecumenic. În trei cuvinte, mare jale, mare! În drum spre ieşirea din cimitir, Elena Udrea se apleacă discret la urechea lui Traian Băsescu şi-i şopteşte plină de speranţă:
– Traiane, nu-i aşa că aş putea chiar acum să-i iau eu locul?
Iar Traian Basescu o asigură de toată susţinerea lui:
– Cum să nu, Elena, numai că trebuie să te grăbeşti, până nu astupă ăia groapa!