Acasă Definiţie Socialismul pe înțelesul tuturor

Socialismul pe înțelesul tuturor

857
0


Un profesor de economie de la un colegiu din nordul Eurpei a declarat că nu a picat vreodată pe cineva la examen în afară de o grupă întreagă. Acea grupă de facultate a insistat că socialismul este funcțional și că nimeni nu ar trebui să fie sărac și nimeni bogat, toată lumea trebuie să fie egală!
Profesorul a hotărât atunci de comun acord cu studenții sa facă toată grupa un experiment asupra socialismului: se va face media tuturor notelor și fiecare va primi aceeași notă, astfel încât niciunul nu va pica și niciunul nu va primi nota 10.
După primul test, notele au fost adunate și impartite la numarul de studenti, si toti au primit un 8. Studenţii care au studiat intens au fost supăraţi dar cei care au învăţat mai puţin au fost bucuroşi peste măsură.
Cum cel de-al doilea test se apropia, studenţii care studiaseră puţin au învăţat şi mai puţin, iar cei care studiaseră mai intens şi-au spus că şi ei vor o „pomană”, aşa încât şi ei au studiat mai puţin. Media celui de-al doilea test a fost 6! Nimeni nu mai era fericit. Când a fost dat al treilea test, media notelor a fost 4. Notele nu au fost crescătoare deoarece au apărut certurile, acuzaţiile, ura, nimeni nu a vrut să înveţe pentru beneficiul altuia. Spre marea surpriză a tuturor studenţilor, toţi au picat.
Profesorul le-a spus că socialismul va pica în final deoarece, atunci când recompensa este mare, efortul pentru a avea succes este, de asemenea, mare. Dar când statul nu mai acorda acea recompensă, nimeni nu va încerca sau va vrea să aibă succes.
Nu putea fi o explicaţie mai simplă. Iată un scurt paragraf care sintetizează totul:
„Nu se poate legifera ca săracul sa fie liber iar bogatul în afara libertatii. Ceea ce primeşte o persoană, fără a fi muncit pentru aceasta, trebuie produs de cineva, care, la rândul ei, nu primeşte pentru ceea ce a muncit. Statul nu poate da cuiva ceva, fără să fi luat mai înainte de la altcineva. Când jumătate din populaţie vede că poate să nu muncească, pentru că cealaltă jumătate va avea grijă de ea şi când jumătatea care a muncit realizează că nu are sens să mai muncească, pentru că alţii sunt beneficiarii muncii lor, atunci, prietene, acesta este sfârşitul oricărei naţiuni. Nu poţi multiplica bogăţia divizând-o.”