Acasă Englezi Englezul cu treaba lui

Englezul cu treaba lui

1632
0


Englezii sunt renumiți pentru faptul că nu se bagă în treaba altuia și nici nu acceptă să se bage altcineva în treaba lor, chiar și în situații paradoxale. Vizavi de acest lucru, în cartea „Cum să fii englez” George Mikes povestește următoarea anecdotă:

„Într-o zi, un gentleman se plimba linistit pe malul Tamisei, când simte o pocnitură zdravănă în coaste. Uimit și speriat, se întoarce pentru a vedea cu cine are de-a face. Lângă el era un tip care imediat a făcut o față surprinsă și a început să se scuze:
– Îmi pare rău, domnule, v-am confundat cu prietenul meu Bob și acesta e gestul prietenesc pe care îl facem între noi.
– Că m-ați confundat înțeleg, dar chiar era necesar să loviți atât de tare?
– Dar ce vă privește pe dumneavoastră, domnule, cât de tare îl lovesc eu pe prietenul meu Bob?”