Acasă Animale Bărbatul ideal

Bărbatul ideal

803
0


Într-un sat, o vacă grasă,
Cum sunt vacile tâmpite,
Dar frumoasă şi lăptoasă,
S-a gândit să se mărite.

Boii, de la mic la mare,
Au venit cu tot belşugul,
Toţi voiau să se însoare,
Că-s deprinşi să tragă jugul.

Vaca, însă ,ca o fată,
Cu avere şi trusou,
Îi respinge îngâmfată :
„Cum să mă mărit c-un bou?”

”E un cal prin curţi vecine,
Care pătimaş mă strânge,
El e genul meu, tip bine,
Armăsar sadea, pur- sânge!”

Vaca, tot făcându-i curte,
Îşi atinse idealul,
După tratative scurte,
S-a căsătorit cu calul.

„Ah, ce şansă pe mireasă !”
Comenta în pom o cioară,
„El – aristocrat de rasă.
Ea – o biată pierde-vară.”

Dar curând , ce tragedie !
Vaca se certă cu calul,
Pân’departe-n deal la vie,
S-auzea întreg scandalul.

În zadar, când stingea lampa,
Vaca-n fiecare noapte,
Se plimba făcând pe vampa,
Cu ispitele-i de lapte.

Ba , mai mult, se întâmplase,
Ca jucând pe îndrăgostita,
Calul, furios, îi trase ,
Două palme cu copita !

Şi atunci, cu dezolare,
Vaca prinse a pricepe,
Cum că soţul ei mai are,
Trei amante, toate iepe.

Asta-i prea de tot, îşi zise,
Îl dau dracului de cal.
Şi-ntr-o seară părăsise,
Domiciliul conjugal.

Slabă, galbenă,uscată ,
De necazuri şi nevoi,
Vaca noastră, resemnată,
Se întoarse printre boi.

Dup-atâta chin şi jale,
Vaca multe a-nvăţat.
Primul bou ieşit în cale,
Îl acceptă de bărbat.

Nunta lor a fost vestită,
Că s-a dus prin văi ecoul,
„Ce pereche potrivită !
Vaca noastră şi cu boul.”

Ea comandă , el ascultă.
El cu munca , ea tapaj.
Este, fără vorbă multă,
Tipul clasic de menaj.

Totuşi, vaca ( ne şopteşte,
un măgar) , c-aşa-i măgarul,
Prin păduri mai zăboveşte,
Uneori cu armăsarul.

Dar, eu cred că-i calomnie,
Măgăria ce ne-o spune.
Totul e , că-n căsnicie,
Treaba merge de minune.

Vaca poate, ştie satul,
Chiar şi grajdul să-l răstoarne.
Boul nu-i decât bărbatul.
Ca dovadă, poartă coarne !

Şi aşa, trec ani şi ani,
Şi precum am prins de ştire,
Au făcut şi trei juncani,
Şi trăiesc în fericire.

În povestea mea , de faţă ,
Nu e nici un lucru nou,
Pentru orişicare vacă,
Soţul ideal e-un BOU …